Azi am avut un client foarte interesant. Bine, aveți dreptate, toată lumea este foarte specială.
Totuşi acest client, în vârstă de 6 ani şi jumătate, a fost adus la mine de către părinții lui, cu un diagnostic de depresie și medicație prescrisă de un psihiatru.
Părinții speriați au auzit despre metodele de a lucra cu subconștientul și cu Sufletul, așa că au apelat la mine, să aflăm la concret de unde vine problema.
La mine există o regulă de bază: clientul este ”șeful”, indiferent de vârsta lui. Aşa că pe parcursul ședinței și părinții sunt rugați să respecte dorințele copilului.
Acest micuț și-a rugat părinții să plece în încăperea cealaltă ca noi să discutăm, de la adult la adult – au fost vorbele lui.
Și ăsta era primul semn să ne uităm dincolo de diagnostic
Rămânând numai noi doi, am început să purtăm o discuție foarte serioasă – m-a întrebat ce știu să fac, unde am învățat și dacă îl voi trata ca pe un adult. I-am răspuns cu mare seriozitate, după care a spus:
Te las să faci ce știi tu, am încredere în tine.
Compliment uriaș de la un Suflet măreț!
L-am rugat să desenăm; nu a vrut cu creioane, așa că a ales o pensulă magică, familia lui. El era un bebe trist care era purtat de părinți după voia lor, unde și cum le-a permis timpul. Undeva, în colț era o grămadă mare de cadouri, nedesfăcute. La întrebarea mea care este povestea cadourilor, el a răspuns: ”Știi, când nu au timp de mine, totdeauna îmi cumpără ceva. Dar eu vreau doar să mi se citească povești.”
Vă rog, lăsați judecarea părinților! Nu neapărat gestul în sine prezenta problema.
Problema de bază era că ei nu cunoșteau nevoile copilului și, din păcate, nicio dată nu au auzit de Cele 5 limbaje ale iubirii. Adică de modurile diferite prin care ne arătăm iubirea și prin care ne simțim iubiți. Diferențele pot fi atât de mari, încât efectiv dispare sentimentul de iubire.
Cele 5 sunt: cuvinte, atingere, cadouri, servicii și timpul petrecut împreună. Foarte simplu și clar. În cazul în care le cunoaștem!
Iar dacă nu, atunci apar frustrările și lipsurile. Un adult are răbdare mai mare, așteaptă mai mult până apare sentimentul că nu e iubit. La un copil se întâmplă mult mai rapid. În special la cei mici, care încă nici nu au simțul timpului atât de dezvoltat!
Care sunt semnele că nu vorbiți aceeași limbă: dacă voi mergeți să-i dați un pupic și nu-i face plăcere, dar copilul tot timpul vă întreabă cât de mult îl iubiți. Sau îi aduceți cadouri, dar el în continuu pune întrebarea când vă jucați cu el, când poate să fie cu voi, în loc de buni. Ori chiar invers: el tot vă face cadouri, vă dă ceva și voi îi spuneți cât de mult îl iubiți, dar primește cadouri doar de evenimente speciale.
Exact la fel funcționează și în relațiile dintre adulți, doar că acolo des apare tiparul că bărbatul face multe lucruri concrete, adică el e cu serviciile, pe când femeia așteaptă să fie luată în brațe sau să i se spune cât de mult o iubește.
Gândiți-vă un pic la ideea că dacă cineva se căsătorește cu o persoană de o altă naționalitate, cu siguranță vor învăța limba celuilalt.
Credeți că este la fel de important să învățați și limbajul de iubire a partenerului? Eu zic că da! Da, se poate învăța, chiar dacă la început vi se va părea un pic tras de păr să faceți altfel decât ați face din instinct. Merită din plin!
Știu că deja v-ați pus întrebarea – oare care este limbajul vostru și care este al partenerului?
Cum aflați:
- Limbajul propriu – ce face partenerul când simțiți că vă iubește sau ce faceți când vreți să-i arătați iubirea?
- Limbajul partenerului – prin ce încearcă să vă arate cât de mult vă iubește? Folosește probabil propriul lui limbaj!
Referitor la clientul meu de 6 ani şi jumătate, el a fost surprins că părinții lui nu știau că pentru el nu sunt importante cadourile! Am făcut o înțelegere, așa că eu îi țin pumnii!
