Așa cum știți, DeZen este o modalitate prin care, folosind desenul, se ajunge la starea de Zen!

Mai mult, poți să-l practici ca pe un hobby sau chiar să obții un venit din vânzarea propriilor lucrări. Da, da, se poate! Poți chiar și tu să devii un ”artist”!

Mai mult, poți să-l practici ca pe un hobby sau chiar să obții un venit din vânzarea propriilor lucrări. Da, da, se poate! Poți chiar și tu să devii un ”artist”!

Mulți ani am avut în minte ideea că un artist trebuie să aibă talent înnăscut. El nu are nevoie de nici un exercițiu și face din prima ceva foarte reușit. În plus, trebuie să aibă măcar o diplomă obținută la o facultate de artă.

Am realizat că e foarte trist că am gândit așa. Am pierdut niște ani buni fără DeZen sau fără pictura pe mătase (vă scriu și vă arăt ce înseamnă, în curând).

Vestea bună este că mi-a trecut!

În 2009 am făcut primul curs de Desen cu emisfera dreaptă (cel alb-negru). Vă arăt ce am realizat chiar la curs:

Cum eu sunt o fire mai… colorată, am continuat cu al doilea curs, cel despre culori. A fost un „uau” uriaș: să vedem ce a ieșit acolo:

Între timp m-am îndrăgostit! Nu este vorba despre soțul meu, ci despre lumea desenului Zen, pentru care sunt recunoscătoare colegei mele, Tina. Ea mi-a deschis ochii către lumea DeZen. Vă arăt cum am început:

Folosind DeZen-ul au luat naștere cărțile mele ”oracol”, Perlele Sufletului. 21 de cărți, modele de DeZen, și niște texte frumoase, corelate cu desenele făcute. Le puteți verifica aici: https://gabriellavardai.com/perlele-sufletului/
Mă credeți sau nu, mi-a luat un an să mă conving că sunt destul de frumoase ca să le arăt publicului larg; și încă puțin ca să dau drumul la vânzarea lor.

Cu timpul tot mai mulți m-au întrebat dacă pot și ei învăța să deseneze prin DeZen și dacă se fac undeva cursuri pe tema asta.

Cum până acum în România tehnica nu era prezentă, m-am lăsat convinsă și am pus la punct cursul de DeZen!

Dacă doriți să vedeți niște exemple despre ce se face la curs, citiți mai multe aici.

Doresc să vă introduc într-o lume creativă, lipsită de tipare, bazată pe unicitatea fiecărei persoane – dacă se poate, într-o lume colorată!

 

Lucrând cu culori și modele, ne folosim de capacitatea creierului și a emisferelor într-o proporție ridicată.
Culorile în sine ne ajută să trecem de clipe mai grele, iar DeZenul – ca şi tehnică de terapie – ne duce dincolo de anxietate. Și mai există un beneficiu fantastic: de acum ați scăpat de grija cadourilor de Crăciun – doar DeZenați ceva frumos, înrămați și acceptați exclamațiile de admirație.