DeZen – drumul
Așa cum știți, DeZen este o modalitate prin care, folosind desenul, se ajunge la starea de Zen! Mai mult, poți să-l practici ca pe un hobby sau chiar să obții un venit din vânzarea propriilor lucrări. Da, da, se poate! Poți chiar și tu să devii un ”artist”!
DeZen – povestea
Pe înțelesul tuturor, DeZen este desen prin care puteți ajunge sau atinge starea de Zen. Dar ce-o fi asta? - m-ar putea întreba necunoscătorii, fiindcă cei care sunt în temă știu că prin desenat se ajunge la o stare de liniște. Asta ca să nu vorbim despre starea de
Colecția lunii iulie 2016| 3 modele = 3 cursuri!
E vară, am trecut chiar și de solstițiu 🙂 , așa că avem nevoie de costumele de baie. Tu știi unde le ții și le scoți din dulap când mergi la.... ștrand. Nimic neobișnuit până aici. Te relaxezi, te încarci cu energie, adică te simți bine. Super! Colecția noastră
Trucuri practice care pot face diferența la un examen
S-a auzit ultimul sunet de clopoţel, dar greul de abia acum începe pentru elevii care dau evaluarea naţională şi Bacalaureatul. Ca părinţi, ştim cât stres înseamnă asta pentru copiii noştri. Chiar dacă este ultima zi de școală și nu mai sunt locuri pentru ședințe de
Sunt o norocoasă!
Mi-am propus să continui relatarea de ieri cu un alt caz interesant. Am lucrat cu un domn pe tema rușinii de a nu reuși în ceva. Să vă explic: în orice situație unde există posibilitatea să nu izbândească, apare sentimentul de rușine care pe plan fizic se manifestă în
SSC – Cum este construit sistemul de tabele
Sper că veți deveni la fel de entuziasmați ca și mine, după citirea acestui articol. Nu este nici un secret, doresc să vă determin să participați la cursul de Autodezvoltare SupraConștientă (SSC – SuperConscious
SSC – prin ce este diferită față de alte tehnici?
Sunt câteva fapte interesante legate de Autodezvoltarea SupraConștientă (SSC – SuperConscious Self-Coaching) asupra cărora vreau să vă atrag atenția: Este o tehnică care provine din Europa Centrală (a fost concepută
Ce este Autodezvoltarea SupraConștientă?
Autodezvoltarea SupraConștientă este o tehnică a secolului al XXI-lea, bazată pe energia de iubire și acceptare. Este o abordare nouă, care utilizează cele mai noi descoperiri din fizica cuantică: în cuantum nu există timp
Ce-l face pe un copil să fie timid?
Cred că știți răspunsurile obișnuite: s-a născut așa, seamănă cu tatăl, cu mama sau poate cu bunica. Sau poate vă gândiți că a fost atins de „traume” când era mic și de atunci a
Karma: condamnare sau oportunitate?
Mulţi oameni văd karma ca pe ceva irevocabil, ca soartă, destin - ca pe ceva negativ care atârnă deasupra capului şi cine ştie când va lovi. Cei care gândesc aşa cred, de regulă, şi că
Cum adică să iubeşti banii?! Nu-i frumos deloc!
Un prieten m-a contactat, înaintea cursului Crearea Conştientă a Banilor, pentru a mă întreba: În acea clipă am ştiut că trebuie să scriu despre asta! Cum aşa? Cuviinţă, necuviinţă, să-i fie ruşine celui care îşi doreste
Plictiseala din relaţii
Probabil ştiţi că Brad Pitt a părăsit-o pe Jennifer Aniston - dar oare ştiţi şi de ce? Nu e vorba de Angelina Jolie... Răspunsul lui Brad e şi mai interesant:
Mă iubește, nu mă iubește?
Este întrebarea care foarte des mi se adresează când este vorba despre relații. Cum să primești un răspuns la o întrebare atât de importantă? E simplu: întreabă-ți partenerul/partenera! V-am speriat? Oare de ce? Că poate
Timp alocat sau cadouri cumpărate?
Azi am avut un client foarte interesant. Bine, aveți dreptate, toată lumea este foarte specială. Totuşi acest client, în vârstă de 6 ani şi jumătate, a fost adus la mine de către părinții lui,