E o întrebare ciudată, aparent, dar dacă sunteți părinții unor copii de clasa a VIII-a sau a XII-a, știți prea bine la ce mă refer. Ați răspunde din start că vă iubiți copilul, sunt convinsă de asta. Și totuși, dacă vă întreb ce este mai important – examenul de capacitate/Bacalaureatul sau copilul să fie fericit – oare ce mi-ați răspunde?

Poate ați da un răspuns asemănător celui oferit de un tătic: ”Să trecem de Bac și după asta poate fi fericit!” Poate v-ați revoltat citind răspunsul lui, dar oare copilul vostru are timp de fericire acum, înainte de aceste examene atât de importante?

În ultimele săptămâni tot apar clienți noi la mine: sunt adolescenți, care nu mai fac față stresului. Nu este vorba că nu vor să învețe, ci pur și simplu s-au săturat! Ceea ce nici nu este de mirare… Ați calculat câte ore de relaxare, de detașare au acești copii într-o zi? Sau și aici se aplică ideea „să tragă tare încă o lună și după asta se pot odihni”? Voi, părinții, adulții, pe ce perioadă ați face față unui astfel de ritm?

Este foarte important că tot mai mulți cunosc beneficiile kinesiologiei în aceste situații. Despre kinesiologie puteți citi aici.

Ideea este următoarea: atât copilul, cât și creierul lui se satură și respinge informațiile noi. Stresul pune capacul, fiindcă dacă nici măcar partea emoțională nu este echilibrată, copilul nu mai are pe ce să se bazeze. Aici intervine kinesiologia. În cadrul ședinței, efectiv testăm care zonă/parte a creierului este supraîncărcată. Verificăm cât de bine pot colabora emisferele creierului și cât de deschise sunt căile neuronale. Dar nu doar testăm și verificăm, ci după ce știm unde avem de echilibrat, efectiv recalibrăm potențialul creierului. Daaaaa, copilul devine mai deștept. 🙂 Nu este magie, ci știința timpurilor moderne în care trăim.

Kinesiologia este mai mult decât o simplă terapie, fiindcă folosește și partea de coaching și restructurarea creierului. Lucrăm cu ajutorul testării musculare – adică nu ghicim nimic, și primim biofeed-back de la corp, respectiv de la creier și subconștient.

În momentul în care se ajunge la reechilibrarea emisferelor, deja bătălia este câștigată pe jumătate, fiindcă o persoană care învață cu ”un singur creier” în loc de două emisfere separate, pricepe și înțelege mai rapid chiar și matematica.

Deodată lucrăm și cu sentimentele persoanei – asul din mânecă este că emoțiile și sentimentele fiind reale pentru persoană, primește ascultare și acceptare. TOTDEAUNA și fără excepție!

La ce mă refer? A încercat vreodată cineva să vă convingă că nici nu este atât de frig, chiar dacă îi spuneaţi că vă e frig? Dar de câte ori ați spus copilului: ”nu este atât de tragic, nu vezi bine, nici nu va fi atât de greu, etc…” Știu că aţi fost mânaţi de cele mai bune intenţii… însă știți cum se spune despre drumul către iad, care e pavat cu bunele intenții.

În cadrul unei ședințe de kinesiologie fiecare sentiment este considerat realitatea actuală, este acceptat pe moment și căutăm să stabilim cum putem reprograma subconștientul în așa fel să opteze pentru o variantă fericită și optimistă. Da, copilul pleacă și fericit și calm de la ședință. 🙂

Și nici cu asta nu se termină treaba, fiindcă eu sunt adepta temelor de casă – adică îi învăț pe cei mici niște exerciții simple, pe care le vor repeta și acasă, deoarece creierul trebuie să rămână echilibrat. Foarte important de reținut – stresul și supărarea duc instantaneu la dezechilibrarea creierului!

Ce puteți să faceți cu acești copii până când ajungeți la ședința de kinesiologie? Iubiți-i! Tot timpul și necondiționat! Nu notele lor, nu rezultatele lor, ci copilul, acea minune care a devenit prichindelul de cândva. Mai țineți minte cum i-ați iubit la 3 anișori? Exact de asta au nevoie în momentele critice!

Și, bineînțeles, de ajutorul unui kinesiolog. 🙂