Mulți dintre voi m-ați rugat să vă dau câteva exemple şi detalii despre tehnicile învățate în cadrul cursului de Autodezvoltare SupraConștientă (SSC). Înțelegeți și voi că va fi doar un ”antreu” servit de instructorul cursului, desigur fără să vă dau rețeta completă. 🙂

Ca prim pas, în fiecare zi vom începe cu o scurtă meditație, cu roluri foarte diferite. Prima zi va fi ziua în care învățați să conștientizați conexiunea cu propriul Suflet, cu Supraconștientul vostru. A doua zi ne vom folosi de culori, chiar și ale Sufletului; a treia zi vom folosi sunetele specifice, iar în a patra zi veţi ajunge să le identificați și să le combinați.
Toate meditațiile vor fi conduse de către instructorul cursului, adică de mine, Gabriella Várdai. 🙂

Tot în prima zi veți învăța folosirea pendulului. Veţi avea posibilitatea să încercați mai multe modele, cu greutăți şi lungimi diferite. Până în a patra zi cu siguranță veți ști care stil vă place, cu care doriți să lucrați. Ţineţi minte, toți veţi primi un pendul gratuit – fiecare pendul este unic, realizat hand-made de adolescenți din Oradea – este felul nostru de a-i ajuta pe artiştii din noua generaţie.
Cine nu dorește
să folosească pendulul – poate i se va părea ”mai ciudat” la prima vedere – va învăța varianta ”pe instinct”.

Una dintre cele mai importante părți ale cursului de Autodezvoltare SupraConștientă – SSC este înțelegerea ideii de transformare a energiilor negative, cum le numim noi în SSC pe cele bazate pe frică. Țineți minte: nu facem curățări, ci transformăm! De câte ori aţi curățat geamul până acum?! Și a rămas curat? Veți învăța diferența, vă promit. 🙂

Sunt situații când nu este suficientă transformarea energiilor, pentru că este vorba despre modalitatea de gândire, adică despre sisteme limitative de credințe/convingeri. Avem o surpriză fantastică: ”Metoda DEMERT”™. De ce este unică? Fiindcă prin foarte multe tehnici aţi fost învăţaţi să gândiți pozitiv, să folosiți propoziții ori afirmații pozitive. Ați reușit să schimbați convingerile prin gândire pozitivă? Bănuiam răspunsul! 🙂 Vreți să știți ce lipsea? Lipsea partea conștientă! Exact: egoul, gândurile, persoana în sine. Cum să dați cuvântul conștientului pentru a ajunge la schimbarea dorită vom exersa cu ajutorul celor 14 tabele despre Sistemele limitative de gândire, folosind ”Metoda DEMERT”™.

Și încă ceva: vom lucra tot prin această metodă și la Iertare! Știați că a ierta este diferit față de a fi de acord cu cele întâmplate?

Vom mai folosi o tehnică veche, cam uitată în zilele astea dominate de tehnologie: pix și foaie! Pentru ce? În primul rând să luați notițe, pentru că astfel informația se învață mai ușor. În al doilea rând pentru a stabili și reverifica scopurile proprii și, nu în ultimul rând, pentru ”Metoda DEMERT”™!

Vă garantez: vor fi patru zile inedite pentru o autocunoaștere și autodezvoltare de lungă durată.