Comunicarea Conștientă

 Reprezintă tehnica dialogului și comunicării fără ego, cheia spre relațiile armonioase! Toți știu să vorbească, dar oare știu într-adevăr să și comunice bine? Vorbim cumva în sensuri diferite? Îl înțelegem cu adevărat pe celălalt sau mai degrabă îi turnăm sfaturile noastre? Știm să fim atenți și să ascultăm bine? Dar să ne susținem propriile necesități?

În cadrul acestor cursuri, îți vei însuși prin diversele ”limbaje”, respectiv cu ajutorul exercițiilor de dezvoltare personală, o comunicare conștientă prin care poți deveni mai de succes, mai fericită, mai echilibrată în relații și în viața cotidiană.

Cursul de Comunicare Conștientă face parte din sistemul SuperConsCious World (SCC WORLD)™ , fiind creat de Erika Laszlo. Te va învăța cum să devii un ascultător bun prin Modulul I Limbajul Înțelegător, cum să ajungi să spui ce ai de spus și chiar să fii auzit prin Modulul II Limbajul Sinelui și cum să-i ajuți pe ceilalți în rezolvarea conflictelor prin Modulul III Limbajul Interpret.
Cele 3 module înseamnă 3×2 zile efective, petrecute cu exersarea tehnicilor, în așa fel ca după cele 6 zile (în decursul a 3 luni) ajungi să folosești asertivitatea instinctiv.
Cunoașterea acestor tehnici este un ajutor de bază pentru toți cei care lucrează în domeniul consilierii, în domeniul de asistență.
Cursul îmbină posibilitățile intrinseci ale psihologiei și ale spiritualității, pentru ca:

  • să dobândești cunoștinte despre principiile noastre de funcționare ale comunicării și relațiilor și astfel să obții o schimbare majoră în gândirea proprie
  • să înveți și să exersezi uneltele de comunicare specifice unei anumite situații date
  • să dărâmi barierele sentimentale, exemplele învățate, aduse de acasă, blocajele de energie corespunzătoare diverselor situații

În cadrul trainingului vom construi cunoștințe pe baza învățării din experiență, cu ajutorul jocurilor de roluri, exersării situațiilor, dialogului în perechi sau grupuri și, bineînțeles, al explicațiilor instructorilor.

La finalul trainingului, vei ști:

  • Ce să faci dacă tu ai probleme, cum să îți dai seama și ce să faci dacă problema nu este a ta
  • Cum să ajuți fără să intervii cu sfaturile tale
  • Unde sunt ”limitele” tale și cum să le aperi
  • Cât de autentică este comunicarea ta non-verbală
  • Cum poți (fără să ai remușcări) să spui NU
  • Cum să tratezi diferențele de comunicare și comportament dintre femei și bărbați și ce cauze sociale și de educație au aceste diferențe
  • Cum să procedezi în caz de conflict
  • Ce așteptări și convingeri te împiedică să decizi liber în diversele situații de viață și cum să scapi de ele
  • Cum să scapi de supărare și cum să ierți
  • Ce înseamnă judecata și de ce este bine să nu mai judeci
  • Ce înseamnă ”încrederea în sine” și, dacă simți că ai prea puțină, cum să o construiești
  • Cum să te schimbi, în caz că asta îți dorești

Curs de Comunicare Conștientă

Știi să asculți astfel încât să îți dai seama cu adevărat ce se întâmplă cu cealaltă persoană?
Trăim în secolul comunicării, dar mulți nu știm să vorbim și să-i ascultăm pe ceilalți într-un mod care ar îmbunătăți relațiile interumane.

Niciodată nu este târziu să învățăm acea comunicare ce ne ajută să le acordăm mai multă atenție celorlalți, să ne înțelegem reciproc!

Însuşindu-ţi tehnica vei învăţa :

  • cum să devii un ascultător bun prin Modulul I Limbajul Înțelegător

  • să spui ce ai de spus și chiar să fii auzit prin Modulul II Limbajul Sinelui

  • să-i ajuți pe ceilalți în rezolvarea conflictelor prin Modulul III Limbajul Interpret

    [recaptcha]

    Cum le-a schimbat viața această tehnică:

    Cursurile de comunicare m-au ajutat să supraviețuiesc mai ușor în interacțiunile zilnice cu toți oamenii din jur, dar în special simt impactul pozitiv în comunicările în familie, cu accent major în dialogurile cu perechea mea sufletească… 😉
    Zsolt Lakatos
    Când am ales acest curs știam doar că doresc să fie altfel. Vroiam să scap de acele mici certuri zilnice care îți fac viața amară. M-a îngrijorat mult că țipam la fetița mea de 4 ani, fără nici un motiv întemeiat. Chiar la primul curs, cel de Limbaj Înțelegător, am realizat că de fapt eu am o problemă, eu sunt nemultumiță. Am continuat cu aceste cursuri fiindcă vroiam să știu cum să formulez ceea ce am de spus fără să-i jignesc pe ceilalți. Și am reușit! Încă fac greșeli, nu totdeauna îmi iese, dar Gabriella m-a sfătuit să nu renunț, să încerc, pentru că doar cu exercițiu pot să ajung la o comunicare asertivă. Încă tot exersez și îmi place la nebunie că și soțul meu s-a înscris la Gabi :). Asta înseamnă pentru mine că este ceva de funcționează!
    Andrea Vari
    Când am ajuns la curs prima mea întrebare a fost “cum să fac să mă asculte fetele?”
    M-a surprins faptul că nimeni nu a râs de mine; Gabriella m-a întrebat de ce simt că nu sunt ascultat. În acea clipă am devenit foarte atent. Au fost jocuri și exerciții prin care chiar am reușit să-mi îmbunătățesc stilul, primind ajutor constant de la Gabriella. Iar în ultima zi am reușit fără niciun ajutor! De atunci chiar așa vorbesc. Nu este o tehnică pentru mine, ci a devenit un stil de a vorbi.
    Radu C.

    DeZen – drumul

    January 23rd, 2017|Comments Off on DeZen – drumul

    Așa cum știți, DeZen este o modalitate prin care, folosind desenul, se ajunge la starea de Zen! Mai mult, poți să-l practici ca pe un hobby sau chiar să obții un venit din vânzarea propriilor

    DeZen – povestea

    January 23rd, 2017|Comments Off on DeZen – povestea

    Pe înțelesul tuturor, DeZen este desen prin care puteți ajunge sau atinge starea de Zen. Dar ce-o fi asta? - m-ar putea întreba necunoscătorii, fiindcă cei care sunt în temă știu că prin desenat

    • Oferta de vara cursuri

    Colecția lunii iulie 2016| 3 modele = 3 cursuri!

    June 28th, 2016|Comments Off on Colecția lunii iulie 2016| 3 modele = 3 cursuri!

    E vară, am trecut chiar și de solstițiu 🙂 , așa că avem nevoie de costumele de baie. Tu știi unde le ții și le scoți din dulap când mergi la.... ștrand. Nimic neobișnuit