Consilier Relaţii

 În munca mea de consilier de dezvoltare personală au ajuns la mine multe persoane cu probleme care aveau la bază dificultăţi în relații, devalorizări cauzate de unele relații nefavorabile şi unele chiar cu depresii din cauza acestor tipuri de relații. Am ajuns la concluzia că problemele se nasc din lipsa rezolvării la timp a conflictelor şi din cauza lipsei de comunicare. Fără excepție!

Trăiesc conform credinței că dacă problemele, nemulțumirile sau chiar durerile se discută, ele pot fi rezolvate pe o cale pașnică.
Chiar dacă nu sunt de acord că divorțul sau despărțirea rezolvă problemele, sunt de acord cu ideea că unele relații nici nu ar fi trebuit începute. Poate suna șocant, dar există şi astfel de situații…


Am învățat mai multe metode de consiliere care pot fi şi sunt folosite în cazul unor probleme în relații, iar punctul final a fost formarea si cunoștințele primite la Institutul de Mediere şi Coaching de relații (Párkapcsolati Coaching és Mediációs Intézet) Budapesta.

Metoda de consiliere Dr. Meszaros este o abordare nouă, foarte simplă şi extrem de ușor de înțeles. Se bazează pe ideea de comunicare şi orientarea către soluții, rezolvând conflictele.

Ţi se pare cunoscut?

  • Cu el/ea nu se poate discuta!
  • Am ajuns într-un punct unde pentru noi nu mai este nicio speranță!
  • Niciodată nu mă ascultă!

Sau poate cauți răspunsuri la întrebări de genul:

  • Mai există speranță chiar dacă am fost înșelat(ă)?
  • Cum să-i recâştig încrederea după ce am înșelat?
  • Cum să fac să primesc atenție din partea partenerului meu?
  • Ce să fac ca soțul/soția să fie mulțumit(ă) de mine?

Des am auzit opinii că dacă cineva merge la consiliere sau terapie e clar că are problem grave. Eu spun puţin altfel:  ajung la consiliere acele persoane care, în loc să aștepte ca “timpul să le rezolve pe toate”, au realizat că poate este nevoie de un specialist. Ei sunt cei care fac ceva, cei care muncesc pentru funcţionarea relaţiei pe termen lung!

Ce se întâmplă? Cum se “face” consilierea?

În primul rând, este foarte important de clarificat: nu ofer soluții concrete, ci ajut la găsirea propriilor soluții şi conștientizări. Acest lucru duce la ideea că lucrez doar cu acele cupluri sau persoane care sunt doritoare de schimbare şi îşi asumă o muncă non-stop. Cei care căutați pastila magică, fără supărare, vă rog să căutați în continuare în altă parte.

În cazul în care veniţi ca şi cuplu vom lucra toți trei împreună – ne așezăm, vă ascult şi, asumându-mi rolul unui “dirijor” şi mediator de discuții, vă îndrum către o comunicare conștientă.

Vă ajut să știți să ascultați şi să vă exprimați problemele şi opiniile. Foarte important, vă ajut să vă exprimaţi sentimentele. Vă îndrum către conștientizarea a ceea ce ați greșit sau ce ați putea să faceți altfel.

Vă ajut să înțelegeți de ce credeți că a greșit partenerul/partenera şi de ce considerați că e o problemă.

La sfârșitul ședinței veți pleca cu conștientizarea conflictelor, înțelegând astfel motivul îndepărtării din relație.
Tot la sfârșitul ședinței vom selecta pașii, adică “temele de casă” pentru următoarea perioadă. Tema se face de către voi, fiindcă este pentru voi.

Cel mai important şi cel mai emoționant moment este când realizați că relația poate fi salvată şi îmbunătățită prin niște pași simpli.

Cat durează procesul?

O ședință este de maximum 90 de minute şi pot să spun cu siguranță că una singură nu va fi de ajuns. De ce? Fiindcă schimbarea obiceiurilor şi a rutinei necesită timp. Dar şi mai important, necesită timp, necesită schimbarea atitudinii, iar schimbarea reală numai după asta poate începe.
În general se recomandă o ședință pe lună.

Cine face?

Voi! Numai voi, împreună cu partenerul/partenera. Voi sunteți singurii care puteți face schimbări, cei care puteți face altfel.
Însă este important să știți: într-o relație întotdeauna sunt două persoane. Doar atunci se poate ajunge la un rezultat când amândoi depuneți muncă şi efort pentru relație. Permanent, în fiecare zi!

Vrei o relaţie de cuplu fericită?

Vrei să înveţi să comunici în relaţie, să asculţi, să oferin şi să înveţi să primeşti?

Te aştept la consiliere!

De ce sa participi la consiliere :

  • Fiindcă eu sunt imparțiala, nu fac parte din problemă, doar ascult şi, după cum știm cu toții, din exterior totul se vede altfel

  • Lucrând în domeniul de terapii/consiliere în ultimii 10 ani, am o perspectivă formată despre posibilele soluții

  • Vă acord timp şi atenție, implicit vă acordați vouă timp şi atenție – cele mai prețioase într-o relație

    [recaptcha]

    Cum le-a schimbat consilierea de cuplu:

    Cred că pot să spun că datorită faptului că am învăţat despre Limbajele Iubirii, deja sunt mai aproape să am o relaţie care funcţionează! Am învăţat să am curajul să greşesc, dar să merg mai departe şi să încerc. Mulţumesc, chiar a fost un ajutor binevenit!
    Andra V.
    Când am ajuns prima dată la Gabi, am aşteptat să-mi dea indicaţii, solutii şi efectiv să-mi spună ce să fac mai departe. Însă nu am primit nimic din aceste aşteptări. Am primit în schimb ascultare şi atenţie şi o îndrumare foarte subtilă. Acum ştiu că am fost norocos, fiindcă am reuşit să fac schimbări şi să devin fericit lângă persoana iubită. Nu a fost uşor, dar a meritat. Şi totul am făcut eu! Mulţumesc că m-ai ajutat să am curaj. 🙂
    J.G, medic
    Nici nu ştiam unde mă duc, pentru că programarea mi-a făcut-o prietena mea cea mai bună. A fost ea inspirată că mi-a oferit cel mai fain cadou posibil. De ce? Fiindcă până când am ajuns la Gabriella nici nu am realizat că vreau să-i schimb pe toţi din jurul meu. Să fie pe placul meu, pe stilul meu. Ştiam că eu am dreptate…. iar acum mă bucur foarte mult că am realizat cât de mult am greşit. Am învăţat ce înseamnă acceptarea şi iertarea. Nu cuvintele, ci faptele reale. Şi acesta era cel mai frumos cadou pe care îl puteam primi!
    Anita Kovacs

    Articole

    DeZen – drumul

    January 23rd, 2017|0 Comments

    Așa cum știți, DeZen este o modalitate prin care, folosind desenul, se ajunge la starea de Zen! Mai mult, poți să-l practici ca pe un hobby sau chiar să obții un venit din vânzarea propriilor

    DeZen – povestea

    January 23rd, 2017|0 Comments

    Pe înțelesul tuturor, DeZen este desen prin care puteți ajunge sau atinge starea de Zen. Dar ce-o fi asta? - m-ar putea întreba necunoscătorii, fiindcă cei care sunt în temă știu că prin desenat